skip to main |
skip to sidebar
Treaba cu Earth Hour pare serioasa, ca ieri pana la 20:30, numai asta ai auzit peste tot: deconecteaza si intrerupe alimentarea cu electricitate a tuturor chestiilor electronice pe care de obicei le folosesti. Si daca nu ai procedat astfel, atunci probabil toti ecologistii pe care-i cunosti o sa fie dezamagiti.
Dar intreb eu: cati oameni au stins televizorul? Sau lumina din camera in care au televizorul? Sau lumina din bucatarie, daca ei tot erau in sufragerie uitandu-se la televizor? Un meci de handbal e mult prea important decat un gest simbolic pentru a salva Pamantul. Si, intr-un fel anume ii inteleg pe toti cei care n-au stins nimic si nici nu le pasa: prin simplul fapt ca se sting pentru o ora din an toate chestiile care consuma energie electrica, nu se prea rezolva nimic. Pornind de la acest "argument" majoritatea nu misca un deget.
Presupun ca nu prea se gaseste nimeni care sa fie de acord cu mine, dar cei care intrerup alimentarea cu energie electrica a aparatelor casnice sunt cei putini, cei care indiferent daca este seara de 28 martie sau 11 ianuarie sting lumina in incaperea pe care nu-l folosesc in acel moment dat, sting televizorul daca nu se uita, si fac lucrul asta nu pentru a plati cu 30 de lei mai putin pe factura, ci pentru ca asa simt ei nevoia.
Eu cred sincer ca asta este singurul mod de gandire care este capabil sa schimbe ceva, si asta este ceea ce trebuie sa incercam sa insuflam si altora, ca altfel o singura ora din an chiar nu schimba nimic.
Deschide fereastra si inchide ochii. Lasa adierea inghetata a diminetii de martie sa patrunda in camera si sa iti mangaie pielea, in timp ce razele timide iti incalzesc mainile uitate pe pervaz. Iti ajunge la urechi cantecul familiar al pasarilor si deodata ai senzatia ca totul este perfect. Insa, nu-i asa. E chiar foarte departe de perfectiune. Brusc te trezesti: ori iti dai seama ca esti in intarziere, ori habar nu ai ce sa faci cu timpul liber dar simti deja regretul pe care o sa-l ai, cand, la sfarsitul zilei, ajungi la concluzia ca ai pierdut atatea ore pretioase din viata facand ceva care la vremea respectiva ti se parea important, dar acum stii ca nu a fost asa.
Ai o senzatie de arsura pe piele. Iti deschizi ochii, arunci o privire superficiala la mana dreapta. Nu e nevoie de o analiza amanuntita, pentru ca si in intuneric iti sare imediat in ochi imensa si rosia pata la baza degetului aratator. Parca ar fi o piatra de rubin de la un inel invizibil. Hotarat sa lasi in urma toate intamplarile zilei respective inchizi fereasta si te bagi in pat. Peste cateva momente au si inceput cosmarurile cu ulei fierbinte.
Anul trecut candva iarna s-a anuntat ca noi, papiistii vom incepe orele de la 7 si jumatate. De 2-3 saptamani a aparut RadioSchool in Papiu. Saptamana asta se monteaza camere pe la intrarea scolii, pentru a fi "monitorizati" si ma intreb ce mai urmeaza? Daca tot am luat-o dupa regulile un lucru nou care sa fie pe placul profilor, o alta noutate pe placul elevilor, atunci cred ca acum urmeaza iar elevii, deci ar putea sa introduca autobuze doar pentru elevii colegiului, care in fiecare dimineata sa adune elevii din principalele statii a cartierelor. In acest fel n-ar mai trebui sa ne trezim cine stie la ce ora cu noaptea-n cap, doar pentru ca trebuie sa ajungem la scoala. Ma gandesc ca o incercare ar merita. Voi ce credeti?
Probabil cu totii ati fost treziti din visare si intrebati ironic: "Ce faci X, te gandesti la nemurirea sufletului?" Eu cel putin, nu o data am patit astfel, insa ceea ce este si mai grav, ca ieri seara stateam pe o banca cu o prietena, hai s-o numim Amy, si chiar meditam asupra nemuririi sufletului. Toata chestia a inceput cand Amy mi-a zis ca fantoma ei va bantui probabil strazile. Mi s-a parut putin aiurea, dar am fost prinsa de val si am inceput sa ma gandesc cat de aiurea este faptul ca este un moment in viata fiecaruia, dupa care pur si simplu... Ce? Nu mai existi? Cu totii suntem "carne si oase", dar ceea ce ne tine in miscare este totusi ceva abstract, ce nu poate fi definit si care la un moment dat dispare, dar pana atunci este elementul cheie a fiintei noastre. Ciudat, nu? Pentru ca nu vreau sa va deprim cu totul, ma opresc aici. Alta data incerc sa scriu ceva mai optimist...
Azi am avut o zi chiar aiurea: m-am trezit fara pic de chef de scoala si ma durea si capul, deci am stat acasa si am dormit toata ziua. Si deja cum nu mai pot dormi, m-am gandit sa deschid calculatorul. Citind statusurile prietenilor din lista de mess, am dat peste un blog din acesta si am inceput sa citesc post-urile, pana cand am vrut sa dau si eu cu parerea, deci m-am inregistrat. Iar dupa aceea mi-am facut profil, si pana la urma am creat si blogul acesta... De fapt nimic special, dar daca ai ajuns pana aici cu cititul felicitari din partea mea si poate alta data o sa scriu ceva mai interesant.
